Suporteri puțini, bani nu cine știe ce. Până aici, portretul de acum trei decenii corespunde celui actual al clubului Sportul Studențesc. Privind la ciuca bătăilor din 2011, e greu să crezi însă că, odată, această echipă era mereu printre primele în clasament. În poporul microbiștilor chiar umbla o vorbă: cine vrea să ia titlul trebuie să negocieze cu cei din Regie. Echipă tare, care în turul de campionat „rădea” cam tot, pentru ca în retur să poată risipi în liniște punctele. Cam aceasta era Sportul Studențesc începând de prin 1974 și până la evenimentele din decembrie 1989. Au fost anii în care, indiferent de arena pe care călcau, jucătorii Sportului erau primiți cu simpatie. O formație capabilă să facă scor cu Dinamo – în ciuda avertismentelor primite înaintea meciului! -, dar și să piardă cu te miri cine. Suciu, Răducanu, Tănăsescu, Bruno Grigore, Cazan, Mitică Manea, Munteanu II, Șerbănică, Aurică Munteanu I, Octavian Ionescu, Chihaia, Grosu, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, nume pe care fanii din Regie, așa puțini câți sunt ei și câți or mai fi rămas, nu au cum să le uite.
Presiuni și interese
Jucătorii anilor 70 se mai strâng și azi, o dată pe săptămână. Joacă fotbal împreună, apoi merg la o bere, unde limbile se dezleagă mai ușor. „Sportul nu era o echipă care să te atragă cu grade sau cu bani, ci numai cu facultatea. Mai mult decât asta conta însă atmosfera de la echipă. Nu exista presiune, iar relația cu antrenorul era una specială. Nea Angelo Niculescu venea cu noi lunea la saună, apoi mergeam cu toții la restaurant, la o bere. Eram un grup foarte unit. Totul se baza pe încredere, pe adevăr. Cel mai mult ne-am dorit un titlu de campioni, dar n-a fost să fie. Nici măcar o Cupă n-am luat, ne-a bătut Steaua în finala din 1978, 3-0”, își amintesc ei acum. Cel care a ținut echipa strânsă a fost Aurică Rădulescu, el era cu grupul unit. Apoi, după moartea sa tragică, ceva din boemia aceea s-a dus. Unii sunt de părere că s-a dus chiar mai repede, odată cu venirea lui Rică în poartă, transferat din Giuleștiul vecin. Cert este că, ușor- ușor, au apărut și grupulețele. Sau grupul conducător. Iorgulescu, Mircea Sandu, Octavian Ionescu, Răducanu erau printre cei care aveau un cuvânt greu de spus la echipă. Au apărut rezultatele cu final neașteptat. Sau așteptat, după caz… Depinde de cine punea presiune.
„Nu putem să ne p…m contra vântului!”
Meci la Scornicești, al doilea sezon al gazdelor în Divizia A, 1980-1981. Sportul se cazase la Stejarul, un renumit motel de la șoseaua spre Slatina. Seara, în cantonamentul „studenților” apare Nedea, unul dintre portarii celor de la Scornicești, care le spune bucureștenilor aflați la masă: „Beți, distrați-vă în seara asta, că oricum mâine nu aveți nicio șansă! E făcută treaba pentru noi”.
FC Olt i-a bătut doar după ce au fost amenințați
Toată lumea știa ce înseamnă Scorniceștiul, așa că jucătorii oaspeți s-au pus pe chefuit. A doua zi, la meci, 0-0 la pauză. Au început presiunile pe cei de la Sportul: „Aveți grijă că, dacă ne încurcați, e de rău!”. Concluzia a tras-o unul dintre liderii echipei: „Fraților, asta e, nu putem să ne p…m contra vântului! Ce, vreți să ne lege ăștia pe aici?”. Scorul final al meciului jucat în etapa a 29-a a acelui campionat: 1-0 pentru FC Olt!
În anii 70 și 80, trupa din Regie, cu Mircea Sandu printre titulari, se punea de-a curmezișul marilor puteri, dar și ceda uneori conform zicalei „banu-i ochiul dracului!”
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER